duminică, 30 septembrie 2012

Prea multe poezii despre toamnă


Seara
mă înec în acea oră
în care orașul se scurge pe geam
picătură cu picătură

întâi strada cu piatră lustruită
frunzele călcate pe trecerea de pietoni
șotronul spălat de ploaie
oameni cu fulgarine colorate
- așa cred, seara toate par gri -
taraba unde vânzătorul ambulant
scoate din foc castane fierbinți
îndrăgostiții atârnați de umbrelă
geamul de la mansardă
și poetul care scrie despre toamnă

apoi acoperișurile
/oare cine mi-a spus că fiecare acoperiș
are o respirație proprie?/
pisica portocalie care le traversează cu pași moi
- înainte credeam că e soarele la apus -

iar la sfârșit
turla bisericii
orologiul cu mecanism stricat
și limbi călătorite de porumbei


atunci știu
că tot orașul s-a scurs în ora de melancolie
și ne rămâne doar cerul

(AV)