luni, 10 octombrie 2016

Strada Evidențiaților


Bucureștenii care stau în sectorul 4 și trebuie să-și schimbe buletinul n-au nevoie să se ducă într-o clădire special amenajată pentru asta. E suficient să aibă de cumpărat niște ceapă și usturoi, poate un lighean de plastic, șosete și chiloți. Se duc în Piața Progresul și acolo, în clădirea pieței, după ce se uită în dreapta și în stânga neînțelegând pe unde s-o ia (anunțuri sunt doar pentru firmele de asigurări, cabinete stomatologice, cofetării și farmacii), după ce întreabă vânzătorii plictisiți care le indică o scară undeva mai încolo, într-o depărtare nevăzută, după ce se rătăcesc printre gherete strălucind în toate culorile kitch-ului, ajung în locul mult căutat: Evidența populației.

P.S. Poza e făcută pe drum.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu