Am zis să adun aici câteva impresii despre Spulberatic, ca să nu se piardă :)
Mihaela Pascu-Oglindă
Am terminat de citit “Spulberatic” de Anca Vieru, un roman
care te cucereşte pe de-a-ntregul şi care se ţine după tine ca să-l iei în
braţe şi să nu-l laşi jos până nu ajungi la ultima pagină. Cu o sensibilitate
rară îşi conturează Anca Vieru personajele şi cu o minuţiozitate a acestora
care te face să intri cu totul în povestea lor, în istoricul unei familii pe
care finalul perioadei comuniste îl întrerupe. Şi, în acelaşi timp, apasă pe
butonul care declanşează durerea prin reamintire, dezmorţeşte mecanismul care
leagă şi dezleagă vieţi.
O atmosferă extrem de fidelă acelei perioade. Relaţiile
dintre oameni par desprinse din jurnalele vremii. Suspiciunea, bârfele,
neîncrederea, toate întregesc un portret remarcabil al unui colectiv care
ajunge să se destrame după încheierea regimului. O structură atentă, solidă, cu
mici indicii şi dovezi pe care le primeşti întotdeauna la timpul potrivit, cât
să te apropii şi mai mult de protagonist, cât să înţelegi pe deplin dramele,
trăirile, emoţiile şi, dincolo de toate, tăcerile.
“Spulberatic” e, fără îndoială, cartea care te va face să
fii mai atent la cei din jur, mai blând, mai răbdător, să vrei să vezi dincolo
de faţade. Şi te va ajuta să iei în seamă poveştile nespuse, cele pe care
adesea le intuieşti, dar pentru care îţi spui că nu ai timp şi nici răbdare.
Ana Barton pe Facebook
aici
Era să
spun că-i cartea Ancăi Vieru, dar nu este, e cartea mea, ea doar a
scris-o. Pot însă spune că m-aș bucura să o citească orice om de peste 14 ani,
deși cred că ar putea cu plăcere să o citească și mulți tineri de 12 ani. E una
dintre acele cărți care ar fi extraordinar de bine dacă ar ajunge și în
programa de liceu. Încerc să fac portretul omului care n-ar iubi această carte,
dar nu reușesc. Cred că nu există. Mulțumesc, Anca, pentru minunăția
asta.
Simona Preda pe Facebook
aici
Dragă Anca, pentru că așa îmi place să încep, ca într-o
scrisoare, îți mulțumesc pentru imaginile vieneze (un oraș care a rămas în
sufletul meu și pe care mi l-ai readus în gânduri), pentru coerența scrisului
și a modului în care ai construit romanul, pentru sensibilitatea cu care te-ai
apropiat de urmașele Evei, pentru maniera lucidă și analitică în care ai scris
despre bărbați, pentru modul elegant în care ai reușit să fixezi în pagini
memoria unor personaje, pentru charm, pentru că Anda ta nu suferă de manierisme
nici atunci când servește o felie de Linzertort, pentru stropul de melancolie
care pică bine peste ploile astea, pentru pudoarea care nu se demodează
niciodată, pentru refuzul acomodarii cu clișeismele urbane și nu în ultimul
rând pentru că literatura pe care o scrii nu pornește de la un rețetar.
Te îmbrățișez!
Spulberatic (Anca Vieru) –
o surpriză la care nu mă așteptam. Un roman cu o forță cotropitoare, care trece
peste tine, te soarbe în siajul lui și te trezești dincolo, după ce vei fi
terminat povestea și ea ți se va fi amestecat deja în ADN-ul de cititor. Anca abordează
o temă greu de dus, cea a frontieriștilor și a ultimelor luni din perioada
comunistă. Din fericire însă, romanul nu se îngroapă în clișee, iar povestea
este fluidă, scrisă excepțional, iar personajele sunt atât de vii, încât le
simți respirând lângă tine. M-a bucurat să văd și că stilul este destul de
puțin feminin, are o vigoare aproape bărbătească, taie uneori direct în carnea
narațiunii și o lasă așa, sângerândă, să-i pui tu un plasture, cititorule, dacă
vrei. Spulberatic nu
e metaforă, este pur și simplu viață, așa cum a fost și așa cum este, nici
urâtă, nici frumoasă, ci doar cu greșeli pe care le facem fiindcă nu uităm să
vorbim unii cu alții, o viață cu destinul dus în palmă, în permanenta căutare
de sine.
Or, asta înseamnă talent.
Ana-Maria Todor, pe Goodreads aici
SPULBERÁTIC, -Ă, spulberatici, -ce, adj. (Despre oameni sau comportarea lor) Ușuratic, flușturatic, nestatornic.
Coincidența a făcut, poate, să citesc mare parte a romanului Ancăi Vieru într-o cafenea numită “Time Café” din Bangkok. Și nu spun asta doar așa, căci timpul, sau mai exact trecerea lui, joacă un rol important în “Spulberatic”.
Împărțit în patru părți, aflăm tot din atâtea perspective povestea lui Tiberiu Vreme, personaj principal învăluit de mister și absent. Mergând din prezent înapoi în trecut și din trecut înapoi în prezent, realizăm pe măsură ce înaintăm în lectură că în universul Spulberaticului nimic nu e ceea ce pare, și că mai ales nimic nu e întâmplător.
Tiberiu Vreme (al cărui nume sunt sigură că nu i-a fost ales la întâmplare de către autoare) este bântuit de un trecut pe care nu îl cunoaște și din a cărui cauză nu poate trăi liniștit. Când, în sfârșit, îi dă de capăt, viețile mai multor personaje din roman sunt date peste cap.
O carte despre absență și despre efectele ei asupra celor rămași în urmă, despre cum alegerile, ba chiar și traumele personale îi pot afecta pe cei mai apropiați din jurul cuiva, o carte despre cum mediul social-politic în care trăiești îți poate afecta viața mai mult decât ești dispus să accepți.
Dacă romanul începe cu fraza “În câte feluri poți să uiți un om?”, ajunsă la finalul lui eu m-am întrebat “În câte feluri îți poți aminti un om?”, dar mai ales “Ce mai rămâne în urma unui om?”
O să mai revin :)
AV
(logo Spulberatic de Maria Vasile)
